Turcia
Turcia şi mai ales Riviera Turcească este foarte populară din punct de vedere turistic. În anul 2007, staţiunile turistice situate pe litoralul nisipos de aproape 8000 de kilometrii al Mării Egee şi al Mării Mediterane, au fost vizitate de aproape 19 milioane de turisti străini. Turcia este pământul cu o mie de feţe, unde tradiţia este prezentă în zilele cotidiene. Este renumită pentru plajele cu nisip şi cu apa mării turcoază, pentru comorile sale unice din antichitate, pentru bogăţiile naturale, pentru ospitalitatea pe care locuitorii săi o arată faţă de turişti, dar şi pentru bucătăria sa, care deţine unul dintre locurile fruntaşe în lume. Mulţumită condiţiilor meteorologice favorabile, sezonul de vară aici începe cam pe la sfârşitul lunii aprilie şi în unele locuri ţine aprope până la sfârşitul lui octombrie. Cel mai vizitat oraş şi totodată staţiune turistică este Antalya, după care urmează Alanya, Kemer, Marmaris, frumoasa Fethiye, Bodrum şi Cesme. Cei mai mulţi turişti sunt din Rusia, Germania şi Europa de Est, dar creşte şi numărul vizitatorilor arabi. Ceea ce face Antalya şi mai interesantă este, că iarna se poate schia în Munţii Taurus care înconjoară oraşul, iar apoi se poate face o baie în mare.
În afară de oraşele de pe alungul rivierei, o altă destinaţie foarte populară in Turcia este Istambul, capitala culturală a ţării, faimoasă nu numai din cauza bogăţiei culturale şi a numeroaselor obiective turistice antice, medievale şi noi, ci şi pentru multitudinea restaurantelor, paburilor şi locurilor de distracţie care oferă o viaţa agitată de noapte. Alte obiective turistice agreate din Turcia sunt: Oraşele vechi Izmir, Troja, Efes – care oferă turiştilor ruinele oraşelor antice greceşti; Pamukkale - cunoscut pentru cele mai mari bazine de calcar cu apă termală din lume precum şi Kappadokia – faimos pentru aranjamentele de case subterane din peşteră.